Consiliul Județean

Hunedoara

Simplificăm procese. Facilităm dezvoltarea.

Transparență, dezvoltare, viitor –
Hunedoara în mișcare.

Misiune

Ne dedicăm construirii unei administrații publice moderne, eficiente și deschise cetățenilor, fundamentată pe legalitate, transparență și colaborare cu comunitatea, mediul privat și societatea civilă. Ne asumăm responsabilitatea de a simplifica procesele administrative și de a implica activ cetățenii în deciziile care îi privesc.

Viziune

Hunedoara își propune să devină un județ modern și competitiv, atractiv pentru investiții, cu educație de calitate, infrastructură dezvoltată și o viață confortabilă pentru locuitori. Este un spațiu în care dezvoltarea economică, socială și turistică se îmbină armonios, plasând județul pe harta destinațiilor de referință din România.

Valori

Întreaga activitate a instituției este ghidată de responsabilitate, transparență, profesionalism, eficiență, accesibilitate și adaptabilitate—valori care stau la baza tuturor serviciilor și acțiunilor desfășurate în sprijinul comunității.

Sesizări, petiții, reclamații - Ai o petiție sau o sesizare?

Construim azi
Hunedoara de mâine.

Mesajul Președintelui Consiliului Județean Hunedoara

Bine ați venit pe pagina Consiliului Județean Hunedoara!

Consiliul Județean Hunedoara este o instituție aflată în slujba cetățenilor, cu misiunea de a contribui constant la dezvoltarea durabilă a județului și la creșterea calității vieții pentru toți hunedorenii.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, mi-am asumat responsabilitatea unei administrații deschise, profesioniste și transparente, orientată spre nevoile reale ale comunităților locale. Am convingerea că dezvoltarea județului se face prin parteneriate oneste și colaborare, iar rezultatele obținute împreună cu primarii din județ demonstrează că dialogul și buna-credință pot valorifica oportunități importante în beneficiul cetățenilor.

Pentru mine, administrația publică nu are culoare politică. Acest principiu se regăsește în investițiile susținute de Consiliul Județean Hunedoara, indiferent de apartenența politică a autorităților locale, cu un singur obiectiv: binele oamenilor și dezvoltarea echilibrată a fiecărei comunități.

Alături de echipa mea, am reușit să atragem sume record de fonduri nerambursabile, un rezultat care reprezintă o premieră și un reper important pentru județul Hunedoara și pentru regiunea noastră. Infrastructura rutieră și de utilități, investițiile consistente în domeniul sănătății, susținerea performanței în educație și sport, precum și dezvoltarea turismului sunt doar câteva dintre direcțiile în care Consiliul Județean Hunedoara acționează constant și responsabil.

Județul Hunedoara are un patrimoniu natural și cultural de o valoare excepțională, care ne obligă la respect, grijă și promovare. De la monumente istorice și situri de importanță națională și internațională, până la peisaje naturale spectaculoase și tradiții autentice, turismul reprezintă o șansă reală de dezvoltare durabilă. Ne propunem să valorificăm acest potențial prin investiții coerente, prin punerea în valoare a patrimoniului și prin crearea unor condiții moderne pentru vizitatori, astfel încât județul Hunedoara să fie un loc primitor.

Punem în slujba interesului public experiența, priceperea și bunăvoința unei echipe dedicate, iar obiectivele realizate până acum ne dau încredere că suntem pe drumul corect. Unele dintre proiectele implementate de Consiliul Județean Hunedoara sunt astăzi exemple de bune practici în Regiunea Vest, fapt care ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură.

Vă invit să utilizați această platformă ca pe un instrument de informare și dialog, un spațiu deschis în care transparența, corectitudinea și interesul public rămân prioritare.

Laurențiu Nistor
Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Anunțuri

Rămâi informat, rămâi conectat

Nu găsiți informația căutată pe site?

Consultați versiunea veche a site-ului Consiliului Județean Hunedoara